Deoarece ne dorim cu toţii ca spaţiile noastre de relaxare să arate cât mai bine iar materialele folosite la amenajări să reziste cât mai mult în timp, ne-am gândit ca în acest articol să dăm câteva sfaturi în legătură cu folosirea soluţiilor de curăţare şi tratare a pietrei, cu atât mai mult cu cât şi aceste tipologii de produse se pot găsi şi achiziţiona din cataloagele Doris Baukraft. Soluţiile noastre oferă o eficienţă maximă, bazată pe nanotehnologie, astfel încât ele nu formează peliculă umedă, iar toată gama de produse oferă o protecţie de lungă durată precum şi rezistenţă la radiaţiile UV.
Sezonul cald a sosit din nou, iar în situaţia creată de pandemie parcă devine şi mai importată existenţa unui spaţiu exterior amenajat pe lângă casă - ca de exemplu: o terasă, curte sau grădină – un loc în care să ne putem desfăşura o gamă cât mai largă de activităţi, alături de familie sau prieteni. Astfel, în rândurile următoare ne-am gândit să vă dăm câteva sfaturi în legătură cu montajul unor dale de pavaj potrivite pentru diferite contexte, cu atât mai mult cu cât aceste tipologii de produse se pot găsi şi achiziţiona din cataloagele Doris Baukraft.