Previous Next

Câteva sfaturi pentru realizarea aleilor de grădină

Accesări: 778

A început sezonul cald. V-ați gândit deja cum să vă amenajați aleile din grădină? Sfatul nostru este să folosiți mereu materiale de calitate superioară, care reușesc să ofere nu numai un ambient plăcut, dar şi durabilitate!

Aleea pentru grădină conduce traficul dintr-o parte a zonei verzi către o destinație, un garaj sau doar o altă secțiune a grădinii etc. În primul rând, aleile ne ajută să dăm spaţiului verde o formă şi o structură, împreună cu zidurile de delimitare. Cu acestea noi putem crea un model în grădină, dar în acelaşi timp să ne permită accesul uşor pentru recoltarea, tăierea și îngrijirea gazonului, plantelor şi a florilor. Atunci când proiectați o alee de grădină, alegerea materialelor variază nu doar în funcție de buget dar mai ales luând în considerare stilul şi modelul ales pentru grădină. Atunci când țineți cont de toate aceste idei, precum şi de destinațiile existente, este foarte important să vă schițați un plan pe hârtie, ca o primă idee care să poată fi reprocesată și optimizată înainte de a investi în materiale sau de a vă apuca de muncă în mod aleatoriu. Amplasarea căilor în zona verde poate fi apoi prevăzută cu sfoară, frânghie sau chiar cu un furtun de udat gazonul, doar pentru a va forma o idee mai clară despre amplasarea corectă.

Luați în considerare toate zonele din grădină înspre care trebuie prevăzut accesul. Intrarea casei va beneficia întotdeauna de o alee, încadrând ușa și invitând vizitatorul în interiorul casei. O alee de intrare ar trebui să fie adaptată la mărimea casei și este, de obicei, o alee largă între 2 şi 4 metri, sau chiar mai mult pentru spaţii şi case foarte generoase. Nişte forme curbate în arc sau chiar şi în zig-zag vor tinde să fie mai interesante decât o linie dreaptă de la uşa casei spre punctul de destinaţie. Însă şi o alee dreaptă poate deveni interesantă prin alegerea materialului și adăugarea de plante și detalii de peisaj, tufe, pietre decorative etc. Căile de acces pentru grădini ar trebui să fie suficient de largi pentru ca doi oameni să se plimbe alături, dar lățimea ar trebui să țină seama și de dimensiunea întreagă a zonei verzi sau de existenţa unor elemente decorative cum ar fi un copac, o statuie sau o fântână, întrucât acestea ar putea să dicteze chiar și proporții mai largi.

Atunci când alegeţi materialul dalelor pentru pavarea aleilor trebuie să ţineţi cont de mai mulţi factori. În primul rând materialul ales trebuie să fie durabil fiind expus atât căldurii cât si frigului. Culoarea unor produse s-ar putea să nu reziste foarte mult sub soarele puternic, în vreme ce altele nu se comporta foarte bine la îngheţ. Dar unele materiale naturale sau compozite pot să fi mai rezistente la contraţii şi tensiuni, fără a produce crăpături şi fisuri, ceea ce va creşte considerabil rezistenţa la uzură şi la ciclurile de îngheţ - dezgheţ. Un alt aspect important este tratamentul materialului folosit, deoarece, în anumite cazuri, murdăria nu va adera foarte uşor pe unele suprafeţe care sunt deja impermeabilizate în masă.

Tipărire