În imaginea de deschidere se pot observa efectele benefice pe care un astfel de tratament îl poate avea asupra unor suprafeţe cu piatră naturală, în acel caz vorbind despre o pardoseală de travertin fotografiată înainte şi după intervenţia de curăţare. Vă precizăm că şi acest tip de activitate se face prin aplicare uşoară pe suprafețe şi se poate realiza uşor atât în regie proprie, cât şi cu ajutorul unor specialişti.
În rândurile următoare dorim să vă ghidăm printr-un astfel de tratament, corect aplicat, în trei etape:
Etapa I – În această primă etapă se aplică DeSalin C. Aceasta este o soluție nanotehnologică destinată curățării suprafețelor, fiind un produs pe bază de apă, ce conține un acid natural, în forma concentrată. Este o formulă eficientă pentru curățarea suprafețelor din ciment, piatră naturală sau artificială, dar şi din zidărie, tencuieli, mortar sau stuc. DeSalin C este soluția ideală pentru îndepărtarea depunerilor de săruri minerale, iar mucegaiul şi microorganismele sunt îndepărtate cu succes.
Mod de preparare: Astfel, se prepară DeSalin C în soluţie diluată cu apă, în proporția necesară, de până la o parte DeSalin C la 4 părţi apă. Proporția necesară se identifică făcând un test pe o suprafață mică, la începutul operațiunii. În mod obligatoriu se vor folosi ochelari de protecție şi mânuși.
Tratamentul se aplică pe suprafețe mici, astfel încât fiecare zonă tratată să poată fi accesibilă după 5 minute de la aplicare şi să se poată freca cu peria. După curăţarea cu peria se va spăla abundent cu apă. Atenţie să nu lăsaţi soluţia activă pe suprafeţe mai mult de 10 minute! Dacă este necesar, se reaplică soluţia de curăţare, dar după ce a fost spălată abundent, după prima aplicare.
Etapa II – În continuare, se curăţă suprafețele şi cu DeSalin AM, însă doar în locurile cu mucegai. De exemplu, dacă doar rostul este mucegăit, atunci soluţia se aplică doar pe rost. DeSalin AM îşi arată potenţialul pe suprafețele interioare sau exterioare unde pot apărea probleme legate de umiditate, atât ca urmare a apariției condensului sau scurgerilor frecvente de apă. Multe suprafeţe tind să absoarbă apa devenind, astfel, un mediu ideal pentru dezvoltarea mucegaiului, algelor şi a altor microorganisme.
Această soluţie este potrivită în astfel de zone, acolo unde curăţarea suprafeței cu produse pe bază de clor nu ar face altceva decât sa înrăutăţească situația, întrucât sporii de mucegai nu sunt eliminați ci doar sunt împrăștiați, contaminând suprafețe mai extinse. Dar DeSalin AM este un fungicid puternic, pe bază de apă, ce elimină mucegaiul, algele şi microorganismele de pe pardoseli şi zidărie, interioare şi exterioare. Acest produs este ideal pentru curățarea suprafețelor infectate şi pentru prevenirea apariției petelor negre şi verzi cauzate de microorganisme. Poate fi utilizat ca tratament preventiv pentru întreținerea suprafețelor din interior, cum ar fi: bucătarii, băi, subsoluri. Mai mult decât atât, acesta protejează eficient suprafețele exterioare, cum ar fi: piatra naturală şi artificială, gresia, fântâni arteziene sau zonele din jurul teraselor şi piscinelor.
Mod de preparare: Este bine ca tratamentul cu această soluţie să fie localizat doar în locurile cu probleme. Acesta se poate aplica şi pe toată suprafața, însă nu este necesar şi ar fi o risipă. Mai trebuie precizat că DeSalin AM se aplica nediluat. Şi pentru această etapă vă reamintim că este obligatoriu să folosiţi ochelari de protecție şi mânuși.
Etapa III – După ce suprafeţele au fost curăţate cu primele doua soluții, se poate aplica tratamentul final, folosind SurfaPore C dacă se doreşte doar protejarea faţă de umezeală sau SurfaPore M, dacă se doreşte o impermeabilizare şi o protecţie atât împotriva apei cât şi a grăsimilor şi uleiurilor.
Aceasta este o soluție pe bază de apă, creată special pentru a exploata puterea nanotehnologiei, cu scopul obținerii impermeabilizării suprafețelor pe care este aplicată. Soluţia conţine un amestec de particule de diferite dimensiuni, pentru ca atât suprafețele poroase (ca de exemplu: marmura, granitul şi piatra), cât şi cele absorbante (ca de exemplu cimentul), să fie tratate cu cea mai mare ușurință. Nanoparticulele pătrund şi acoperă porii care ar putea absorbi apă sau murdărie. Soluţia SurfaPore C sau M aderă perfect la suprafața pe care este utilizat, astfel că protecția este permanentă şi eficientă.
După ce produsul acoperă suprafața, apa, grăsimea sau murdăria nu mai reușesc sa pătrundă in microporii substratului şi astfel, este asigurata protecția permanentă a porilor; petele nu se mai formează iar curățarea suprafețelor tratate este mult mai ușoară. În plus, folosirea SurfaPore C sau SurfaPore M nu produc nici o schimbare vizibilă a suprafeței pe care a fost aplicată şi nici nu împiedică “aerisirea” acesteia.
Mod de preparare: Acest produs nu se diluează şi se poate aplica cu trafaletul, bidineaua sau pensula. După prima aplicare se așteaptă aproximativ 3 ore şi se aplică apoi al doilea strat, cel final. La a doua aplicare veți observa că eficacitatea absorbției de substanţă este deja mult redusă. După uscarea finală putem să ne declarăm mulţumiţi şi să admirăm proiectul. Iar dacă etapele şi aplicările au fost respectate, nu mai avem probleme cu acea suprafaţă pentru o perioadă care poate ajunge şi până la 10 ani!
Iar pentru a vedea toate tipurile disponibile de soluţii de curăţare pe care le poate oferi Doris Baukraft, vă invităm să consultaţi şi să descărcați catalogul nostru de produse – link pagină.